Elevatoarele oblice sunt destinate deplasării fără ajutor străin. De ele beneficiază persoanele cu dificienţe locomotorii şi bătrînii, cărora le vine greu să urce şi să coboare scările. Elevatorul este pus în funcţiune atît cu ajutorul unui motor electric, cît şi manual, în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică. Elevatoarele oblice au o construcţie mai simplă decît cele verticale. Ele sunt extrem de compacte: cînd sunt strînse, nu incomodează deplasarea pe scări a altor persoane. Platforma şi barele se montează automat. Elevatorul oblic se instalează în timp record atît în interiorul încăperilor, cît şi în afara acestora.